Este bine cunoscut faptul că în cazul trecerii de la reţeaua de încălzire a oraşului la o soluţie termică proprie, este recomandată şi schimbarea radiatoarelor, însă calorifere noi pot fi montate şi pentru soluţiile termice existente,o parte dintre clienţi optând pentru această situaţie.
Primstal Central vine cu pachete integrate pentru instalarea radiatoarelor, echipa calificatã oferind şi consiliere clienţilor astfel încât aceştia să ia în calcul toate aspectele înainte de achiziţionarea radiatoarelor, întrucât randamentul şi eficienţa încãlzirii depind de modelul caloriferului utilizat, de dimensiunea acestuia şi implicit de suprafaţa ce urmeazã a fi încãlzitã, pentru că este important ca fiecare spaţiu să fie utilat termic în funcţie de specificul său; doar în acest mod radiatoarele se vor dovedi cu adevărat eficiente.
Încălzirea în pardoseală, o metodă recent apărută în domeniul încălzirii termice care beneficiază de mare popularitate în rândul oamenilor, aceasta reprezentând o metodă rapidă, eficientă şi mai puţin vizibilă de încălzire a unei încăperi, ceea ce conduce la un confort accentuat şi la posibilitatea mai facilă de decorare a spaţiului, dată fiind lipsa instalaţiilor tradiţionale.
Prinstal Central oferă posibilitatea de alegere dintr-o gama diversa de instalații de încălzire. În acest sens, unul dintre cele mai noi sisteme de încălzire pe care îl poate realiza este încăzirea în pardoseală. În primul rând, luând în considerare eficiența sistemulul de încălzire, este de menționat că cel prin pardoseală este cu mult superior celui care folosește radiatoarele clasice (caloriferele). Totodată, încălzirea în pardoseală consumă energie mai puțină cu aproape 35% decât sistemele clasice de încălzire, ceea ce va duce la o amortizare rapidă a investiției de instalare și la o economie considerabilă pe termen lung.
Numite şi colectori sau captatori solari, panourile solare termice sunt instalaţii ce captează energia solară conţinută în razele solare şi o transformă în energie termică. Acest tip de panouri sunt recomandate în special în sezonul rece, primăvara şi toamna.
Panourile solare termice pentru încălzirea apei se pot folosi de sine-stătătoare sau în combinație cu alte sisteme de încălzire clasice.
Deoarece apa este deja la o temperatură mai ridicată decât cea venită direct din sursa de alimentare, atunci când ajunge în centrala de încălzire clasică, consumul acesteia de energie scade considerabil.
Pentru fiecare proiect de montaj, Primstal Central asigurã clienţilor servicii de calitate prin intermediul unei echipe de tehnicieni specializaţi în domeniul vizat.
Soluţiile oferite de Primstal Central în materie de montaj şi întreţinere instalaţii sanitare vin din partea unei echipe caracterizate de profesionalism, promtitudine şi responsabilitate.
Primstal Central formează o echipă împreună cu partenerii şi clienţii săi, drept pentru care esenţa activităţii companiei este caracterizată de calitate astfel încât colaboratorii să beneficieze de soluţii şi servicii pe măsura aşteptărilor.
Serviciile de instalaţii sanitare vizează atât imobile personale cât şi spatii mai mari precum firme, instituţii, companii pentru interior şi pentru exterior.